Linșat mediatic de mai toată presa, Călin GEORGESCU a ieșit cu un nou mesaj video destinat alegătorilor săi, în care spune că democrația este atacată și că șefii partidelor politice tremură de frică pentru că își pierd privilegiile. Cu câteva ore înainte președintele Klaus IOHANNIS, principalul responsabil pentru situația creată, a ieșit și el cu un mesaj pentru români în care ne anunță că mai stă puțin la Cotroceni. Doar până este ales următorul președinte!!! Mai jos aveți ambele mesaje.
Călin GEORGESCU: „Dragii mei,
Suntem în Postul Crăciunului iar astăzi este ziua Sf. Nicolae. În această zi statul român a luat democrația și a călcat-o în picioare. Decizia CCR de astăzi reprezintă mai mult decât o controversă juridică, ea este preactic o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă, iar Justiția subordonată ordinelor politice și-a pierdut practic esența. Ea nu mai este Justiție, este la ordin. Într-o astfel de stare nu mai vorbim de dreptate, ci practic vorbim despre un simulacru care trădează principiile democrației.
Democrația nu este negociabilă, puterea poporului este fundamentul statului democratic pentru că a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal.
Împreună cu poporul român am făcut ceea ce am promis și anume istorie. Poporul român își cere drepturile astăzi, votul este simbolul democrației pentru că, uniți în jurul adevărului, suntem mai puternici ca niciodată. Este momentul să arătăm că suntem un popor curajos care știe că destinul și drepturile națiunii române sunt în mâinile noastre.
Democrația noastră este atacată. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică. Sunt speriați că pierd puterea și privilegiile, că ies la iveală dosarele care îi vor expune. Că vor reveni la nesemnificativul din care au fost ridicați. Practic în această zi, sistemul corupt din România și-a arătat adevarata față și anume a făcut pact cu diavolul. Eu, Călin GEORGESCU, am un singur pact, cu poporul român și cu DUMNEZEU.
Prin votul nostru din turul 1 am desconspirat sistemul corupt și mafiot și ne-am regăsit forța ca popor. Astăzi suntem mai conștienți ca niciodată de puterea care stă în fiecare dinte noi, singular și colectiv. Poporul român nu cedează. Cu Iubire, adevăr și pace în inimă vom construi, împreună, destinul.
Vă rog, fiți încrezători, fiți curajoși și rămâneți credincioși idealurilor noastre comune. Continuați să acționați pentru o Românie condusă de popor și pentru popor, sub ocrotirea lui DUMNEZEU.
Astăzi este doar începutul unei noi pagini din istoria acestei țări. O pagină scrisă de oameni demni, de oameni uniți, de oameni frumoși, puternici și curajoși. Biruința este a lui DUMNEZEU, iar noi suntem doar mijloacele prin care se împlinește voința SA. Vă mulțumesc“, este textul mesajului video postat de Călin GEORGESCU.
Mesajul președintelui Klaus IOHANNIS:
„Bună seara!
Curtea Constituțională a României a decis să anuleze alegerile prezidențiale care s-au desfășurat în aceste zile. Decizia Curții Constituționale este obligatorie pentru toată lumea și noi toți ne conformăm. Este o situație nemaiîntâlnită până acum și cred că este bine să ne amintim un pic cum s-a ajuns aici.
La scurt timp după primul tur al alegerilor prezidențiale, am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii că anumite lucruri sunt ciudate. Am dispus imediat să se aprofundeze, să se verifice tot ce poate fi verificat, și în scurt timp am primit informările scrise. Am fost foarte îngrijorat de ce am citit acolo și am convocat de urgență ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Acolo am avut patru materiale, de la SRI, de la SIE, de la STS și de la Ministerul Afacerilor Interne, materiale pe care între timp majoritatea le cunoașteți.
CSAT a luat act de aceste materiale, le-a discutat, și concluziile au fost grave. Am dat un comunicat în sinteză a chestiunilor care au fost găsite atunci.
Un candidat a beneficiat nelegal de promovare electorală masivă în cele 2 zile când, conform legii, acest lucru este interzis, sâmbăta de dinaintea alegerilor și chiar în ziua alegerilor. Acest lucru încalcă legislația electorală.
Același candidat a declarat cheltuielile pentru campania lui zero, cu toate că a derulat o campanie foarte sofisticată. Mai mult, am primit informațiile de la servicii că această campanie a acestui candidat a fost sprijinită dintr-un stat străin de interesele României. Toate acestea sunt lucruri grave.
La puține zile după aceea, un grup relevant, un grup mare de organizații neguvernamentale mi-a cerut declasificarea și publicarea tuturor materialelor care au ajuns în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. După discuții cu conducerile instituțiilor care au întocmit aceste materiale, s-a convenit declasificarea lor și publicarea. Așa, toată lumea a putut să vadă ce s-a discutat în ședința CSAT.
Este important de reținut că CSAT nu are atribuții în domeniul alegerilor, dar semnalele care au parvenit CSAT, că această campanie a fost sprijinită ilegal din afara României, ne-a dus la concluzia că aici avem de-a face cu o chestiune de securitate națională și asta este tema Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
După mai multe contestații din diverse părți trimise către Curtea Constituțională, astăzi Curtea Constituțională a decis că se anulează toată procedura alegerilor Președintelui.
Acum, „ce urmează?” este întrebarea pe buzele românilor.
În primul rând, urmează, după validarea alegerilor parlamentare, care au avut loc între timp, convocarea noului Parlament, convocarea de consultări cu partidele parlamentare și constituirea noului Guvern al României după alegerile parlamentare.
Noul Guvern al României va stabili noi date la care se vor desfășura cele două tururi ale alegerii Președintelui României. Deci, încă o dată, se convoacă noul Parlament, se alege noul guvern, noul Guvern stabilește când vor avea loc alegerile prezidențiale în noua variantă.
Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: „Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales”.
Concluzie, eu rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României. Când noul Președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici. Și nu, nu voi fi Prim-ministru al României, nu doresc să fiu Prim-ministru al României, nu doresc decât să duc acest mandat la un bun sfârșit.
Mă voi implica, ca și până acum, pentru România, pentru români. Până în ultima zi, mă voi implica pentru o Românie democrată, liberă, modernă, sigură, europeană, o Românie europeană. România este o țară stabilă, o țară sigură și o țară solidă.
Spun asta pentru economie, pentru investitori, pentru piețele financiare. Spun asta pentru Uniunea Europeană. România este și rămâne o țară sigură, solidă, proeuropeană.
Spun asta pentru NATO. România rămâne un aliat sigur, solid.
Și cred că este foarte important să știm cu toții: România nu este în dificultate.
Vă mulțumesc!“, este declarația de presă a președintelui Klaus IOHANNIS.

